fbpx

Biserica Greco-Catolică Teiuş

Este ctitoria slugerului Raţ Mihail, curtean al lui Mihai Viteazu, şi al soţiei sale „prea frumoasa Zamfira” la începutul sec. XVII. Din construcţia iniţială se mai păstrează doar nava.

Biserica Română Unită din Teiuș, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a fost ctitorită în a doua jumătate a sec. al XVI-lea (probabil între anii 1586-1598), de către ramura din Teiuș a familiei nobiliare Rațiu. Edificiul, situat în orașul Teiuș, pe strada Bisericii, nr. 304, este monument istoric clasificat sub cod LMI AB-II-m-A-00372.

Biserica românească de secol XVI din Teiuș este o ctitorie a nobililor români Petru Rácz I., soția sa domnița Zamfira și Mihail Rácz. Șematismul Arhidiocezei Mitropolitane Greco-Catolice din Alba Iulia și Făgăraș, de la anul 1900 consemnează la pagina 131: La Teiuș, exista o biserică de piatră construită în anul 1500 cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Exista și o casă parohială din piatră construită în anul 1866. Parohia avea și o școală confesională, pentru băieți și fete. Școala din Teiuș cu clădire de piatră, în anul 1800 avea o vechime de 45 de ani, ceea ce dă ca dată a înființării ei, anul 1755. Școala avea 225 de elevi, 115 băieți și 110 fete. În anul 1710, episcopul romano-catolic din Alba-Iulia, Ignatiu Winkler relatează că: Paul Zold a donat 2 fonduri nobiliare celor trei biserici din Teiuș, adică bisericii romano-catolice, bisericii românești și oratorului evanghelic. În anul 1733 în Teiuș erau 8 familii de religie greco-catolică, adică 40 de suflete care aveau biserică și casă parohială.

INFO

  • Adresa: Strada Bisericii 28, Teiuș 515900, România
foto Chiorean Marius

Până în anul 1700 credincioșii români din Teiuș au aparținut de biserica ortodoxă. După anul 1700 au aderat la Biserica Romei. Singura biserică românească din Teiuș, construită în secolul al XVI-lea, odată cu aderarea a trecut în patrimoniul bisericii greco-catolice. După anul 1948 lăcașul a aparținut Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1990, cea mai veche biserică românească din Teiuș a fost retrocedată Bisericii Greco-Catolice.

În anul 1948 a fost preluată de către Biserica Ortodoxă Română. După anul 1990, prin trecerea preotului paroh Vasile Chețean și a majorității credincioșilor la Biserica Greco-Catolică, a devenit biserica parohială unită.

Pisania originală, dăltuită în piatră în limba slavonă veche, pe arhitrava ușii bisericii, din păcate nedatată, menționează: Eu Raț Mihail cu mila lui Dumnezeu sluger, am zidit în numele Domnului Dumnezeu, Domnul să ierte.

În centrul pisaniei se află blazonul Rácz de Galgó, acordat lui Petru Rácz și familiei sale în 16 iulie 1585 de către principele Ștefan Bathory, regele Poloniei, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii diplomatice la Poarta Otomană. Blazonul reprezintă deocamdată cea mai importantă sursă de informații referitoare la vechimea bisericii. Existența blazonului indică în mod cert faptul că biserica a fost construită după anul 1585 (anul înnobilării lui Petru cu titlul Rácz de Galgó) și finalizată înainte de anul 1599, anul decesului lui Petru în batălia de la Șelimbăr și a înmormântării acestuia în interiorul bisericii. Despre pisanie se mai menționează că o copie efectuată în decembrie 1870 după originalul din „lada bisericii din Teiuș”, i-a fost trimisă lui Ioan Micu Moldovan, iar acesta ar fi văzut originalul în 25 Iunie 1911. În interiorul bisericii pe peretele vestic al navei, în dreapta intrării, se află pictat tabloul votiv care-l reprezintă pe Petru Rácz împreună cu soția sa domnița Zamfira, îmbrăcați în straie boierești românești de ceremonie, ținând pe palme macheta bisericii.

Domnița Zamfira a fost fiica mai mare a boierului muntean Ioan și a domniței Stana Norocea, logofăt de Pitești și Szaszsebes (Sebeșul Săsesc), nepoată pe linie maternă a domnului muntean Mircea Ciobanul (stră-stră-nepotul lui Mircea cel Bătrân) și a doamnei Chiajna (fiica lui Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare și Sfânt).

Tabloul votiv indică fără dubii faptul că Petru și Zamfira au fost ctitorii bisericii din Teiuș. Pisania bisericii indică tot fără dubii, faptul că biserica a fost zidită și de către Mihail Raț (Rácz). Deci și el a fost ctitor, chiar foarte important, deși documentele istorice cunoscute până acum nu oferă indicii clare privind gradul de rudenie dintre acesta și Petru Racz. Faptul că atât Petru Rácz I. (apoi fiul său Adam I și urmașii acestuia) cât și Mihail Rácz II. au folosit împreună după anul 1585 titlul și blazonul Rácz de Galgó, înseamnă că făceau parte din aceeași familie și probabil erau rude foarte apropiate, altfel Petru nu putea fi înmormântat în biserica ctitorită de către Mihail.

Despre Mihail Rácz se știe că în anul 1563 era unul dintre locotenenții regelui Ungariei și principe al Transilvaniei, Ioan Sigismund Zapolya și a participat la asediul cetății Suceava care s-a încheiat cu înlăturarea de pe tron a lui Despot Vodă, domnul Moldovei. Mihail Rácz a fost unul dintre comandanții destoinici aflați în subordinea lui Cristofor Hagymasi, membru al consiliului princiar al lui Ioan Sigismund Zapolya, căpitanul suprem al oastei țării (1566). Despre Mihail Rácz și alți câțiva comandanți se afirmă că „nu sunt catolici, dar nici cu totul calvini și nici luterani îndărătnici,” aceasta fiind o dovadă a spiritului de toleranță religioasă întreținut la curtea princiară și în armată, care a culminat cu Edictul de la Turda din 1568. Deci Mihail Racz II. nu putea fi decât român creștin ortodox.

Petru Rácz, menționat în catalogul J. Siebmacher’s, cu titlul Rácz I., a fost înnobilat de către împăratul Rudolf al II-lea la Viena în anul 1578. În anul 1585 Petru Rácz este înnobilat și cu titlul Rácz de Galgó (Gâlgău, jud. Sălaj), moștenit apoi de către fiul său Adam și urmașii acestuia. Despre Gâlgău istoricul Ștefan Pascu precizează că numele localității este de origine română, așa cum reiese din documentele istorice din anul 1405, „villae olachales: … Gîlgău …”. Mihail Rácz înscris în catalogul J. Siebmacher’s cu titlul Rácz II., a fost înnobilat de către Ștefan Báthory, regele Poloniei pe 16 Octombrie 1581, în tabăra de la Pskov (Rusia). Tot acolo regele îi acordă pe 16 noiembrie 1581 lui Mihail Rácz și titlul „Rácz de Nemes-Prad”.

Din analiza cronologică a titlurilor nobiliare din catalogul J. Siebmacher’s se observă că după trei ani de la înnobilarea lui Petru Rácz, în anul 1581 a fost înnobilat și Mihail Rácz. Deoarece Petru Rácz I. și Zamfira au avut doar un singur urmaș pe linie bărbătească, Adam, atunci se poate admite posibilitatea, că Mihail Rácz a fost rudă foarte apropiată a lui Petru Rácz, amândoi au fost contemporani, cunoscuți, respectați și răsplătiți în epocă pentru serviciile și meritele lor diplomatice și militare. Petru Rácz I. a fost curtean (familiaris), la Curtea de la Viena a Împăratului Rudolf al II-lea, la Curtea lui Ștefan Báthory, principele Transilvaniei și rege al Poloniei și la Curtea lui Sigismund Báthory, principele Transilvaniei. Mihail Rácz II. a fost și el curtean la Curtea lui Ștefan Báthory și Sigismund Báthory.

Prezența mormintelor, marcate cu lespezi de piatră, ale lui Petru Rácz I. și domniței Zamfira, până în anul 2001 în interiorul bisericii din Teiuș, este dovada de netăgăduit a faptului că biserica este ctitoria lor. Sunt unele păreri care susțin ipoteza că biserica a început să fie construită de către Mihail Rácz II, dar lucrări foarte importante sau datorat în principal lui Petru Rácz I și soției sale Zamfira, fapt care ar explica absența primului din tabloul votiv.

În ceea ce privește cronologia bisericii, ținând cont de caracteristicile stilistice ale elementelor arhitecturale pe care biserica încă le mai păstrează, ancadramentul ușii cu pisania, rozasa cu trafor de piatră, tabloul votiv și datele istorice despre ctitori, se presupune că biserica a fost construită spre sfârșitul secolului al XVI-lea, înainte de anul 1599, când Petru Rácz I, ajuns căpitan în armata lui Mihai Viteazul, a încetat din viață la Șelimbăr (Sibiu) pe 28 octombrie 1599.

În arealul Teiușului mai dăinuie până în ziua de azi doar trei biserici românești medievale din piatră: Biserica veche a Mănăstirii Râmeț, din sec. al XIII-lea; Biserica Episcopală din Geoagiu de Sus, ctitorită înainte de anul 1529 de Radu de la Afumați, Voievodul Țării Românești și Biserica Greco-Catolică din Teiuș, ctitorită înainte de anul 1599

Copyright Wikipedia