Povestea castelului de la Sâncrai începe în secolul XIX și este legată de cea a familiilor nobiliare Kemeny și Banffy. Construit după un model renascentist, perfect simetric față de axa de acces, castelul a trecut printr-o primă etapă de extindere în 1890, când s-a ridicat corpul de sud-vest și turnul acestuia, care au o expresie stilistică de baroc târziu, ușor eclectic, cu accente neoclasice.
Tot atunci, castelul a primit porticele din fațadele principale și secundare, frontoane baroce puternic decorate.
Data celei de-a doua etape de extindere este incertă; atunci s-a ridicat turnul de nord-vest, corpul pentagonal de nord-est și corpul lateral de nord, dând o cu totul altă siluetă vechiului castel.
În 1947, destinația clădirii a fost schimbată în azil de copii cu dizabilități, iar clădirea a suferit mari transformări interioare și exterioare, majoritatea de natură să deformeze aspectul inițial, dar mai ales să ducă la degradări majore, datorate lipsei de profesionalism în intervenții.
