Pe Valea Aiudului, în Munţii Trascău, într-un peisaj de vis, în apropierea satului Colţeşti se află ruinele unei cetăţi cu o istorie îndelungată de peste 700 de ani. Ruinele maiestoase de pe colina dealului sunt încărcate de legende una mai interesantă decât cealaltă.
Cetatea a fost construită în jurul anilor 1296 de contele Thoroczkay din Trascău, ca loc de refugiu în acele vremeuri tulburi. A fost ridicată pe vârful abrupt al unui deal calcaros, la puțin timp după ce marea invaziei tătară, din anul 1241, răscolise toată Europa răsăriteană și centrală. Atunci au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu. În anul 1470, cetatea a fost confiscată de regele Matias Corvin şi dată voievodului Transilvaniei. Câțiva ani mai târziu, în 1510, a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja.