AICI E AIUDUL
Ardealul de azi nu-si mai cântă senin
rapsodia unui eroic destin.
Un cântec se-aude si-acela zălud:
Aici e Aiudul, aici e Aiud!
Si dacă’ntreba-vei izvor cu izvor
rapsodia unui eroic popor,
în susur auzi doar răspunsul lui ud:
Aici e Aiudul, aici e Aiud!
Aici e Aiudul, aici e Aiud,
răsună din piepturi cuvântul durut.
Aici unde viata îsi cântă imn sfânt
un neam se coboară cu fruntea’n pământ.
Satan de-ar voi ca si vechiul lui vad
să se cheme altfel, decum este, iad,
ar spune sinistru cu glasul lui crud:
Aici e Aiudul, aici e Aiud!
(autor necunoscut)
LA AIUD
La Aiud, acolo unde
Nici o soapta nu patrunde,
Nici un cântec nu tresalta,
In tacerea noptii-nalta,
Curcubeiele pe zid
Evantaiul nu-si deschid.
Se rasfata in cenusa
Fata mortii jucausa,
Si tacerea-i desirata
Când scrâsneste câteodata
Lacatul, zavorul, fierul
Sau când striga temnicierul.
Printre drugi si bare dese
Numai gândul daca iese,
Pelerin in lumea larga,
Urma vietii sa culeaga,
Umezesc privirile
Toate amintirile.
de Nicolae Călinescu
ÎN ZARCA AIUDULUI
Mă uit prin cercevele-n geamuri,
Vad arbori cu rugina-n ramuri
Si cer albastru, pom cu poame,
Si soare si pe Tine Doamne.
Aud si clopote departe
Si-n mine inima cum bate
Si-amurgul peste lanul crud,
Si tot pe Tine te aud.
Cu gândul caut brazde sfinte
Si umbra celor din morminte,
Si umbra pomilor o caut
Si-n toate, Doamne, mi te laud.
de Teofil Lianu
MORMÂNTUL CăPITANULUI
De-aici’nainte, vremea se masoară
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tară
începe din cenusa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie,
ne tămâiezi cu marea ta tăcere…
Mormântul tău e numai înviere,
prin tine luminăm de vesnicie.
Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curătit de zgură…
Izvor ne esti si cină si zidire
si patrafir si cuminecătură…
Esti azima pe care’n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Esti drumul nostru către zări de miere,
esti perna pentru tâmpla fumegândă…
Esti ruga Tării pentru biruintă,
mistria noastră’n aur ferecată,
dalta de foc înfiptă în credintă…
Mormântul tău e viata noastră toată.
Venim lângă tărâna ta iubită,
si umbra ta, prin smirnă si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintită
si se preschimbă’n torte si în spade.
Cu duhul tău -mireasmă de grădină-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tău lumină
si ne spălăm obrajii de prigoane.
Luăm un pumn de lut din groapa sfântă
si-l punem pe vechi răni de închisoare;
si rănile din noi tresar si cântă,
se fac medalii si zâmbesc în soare…
Dar de-or veni, cândva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate’n piept cu pumni fătarnici,
slăvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul tău, gemând, să se ridice
si duhul tău, tâsnind din vesnicie,
într’un năpraznic fulger să despice
pângăritoarea lor nimicnicie!
(Inchisoarea Aiud)
de Radu Gyr
RIDICă-TE GHEORGHE,
RIDICă-TE IOANE!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin santuri,
pentru cântecul tău tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Nu pentru mânia scrâsnită’n măsele,
ci ca s’aduni chiuind pe tăpsane
o claie de cer si-o căciula de stele,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Asa, ca să bei libertatea din ciuturi
si’n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Asa, ca să-ti pui tot sărutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ti ies înainte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Ridică-te Gheorghe pe lanturi si funii!
Ridică-te Ioane pe sfinte ciolane!
Si sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!…
(Inchisoarea Aiud)
de Radu Gyr
LEAGăN FăRă CÂNTEC
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagăn pe pământ.
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun.
Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele si luna în cerdac.
Nu te-alintă soapta nimănui
si nici lapte’n tâta mamei nu-i.
Căci pe lumea asta n’au rămas
decât vânturi cu suspin în gals,
foamea ta în albia de tanc,
plânsul mamei cu blestem adânc
si scrâsnirea lantului zălud
prins de glezna tatii la Aiud.
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagăn pe pământ.
de RADU GYR